Seismul cu magnitudinea de 6,5 grade pe scara Richter, înregistrat joi în Grecia și urmat la două ore de o replică de 6,4 grade, nu s-a soldat cu victime, provocând doar pagube materiale minore, relatează AFP. Seismul a fost resimțit pe întreg teritoriul Peninsulei Peloponez, ai cărei locuitori și-au părăsit, cuprinși de panică, locuințele.
"Lucrurile nu par, din fericire, să fie grave. Am vizitat cele mai fragile clădiri, nu există pagube vizibile", a declarat Georges Zabaziotis, primarul orașului Kyparissi, situat în apropiere de epicentrul seismului. Potrivit serviciilor de pompieri din regiune, câteva pagube minore, în special fisuri în zidurile clădirilor, au fost semnalate în patru sate și la o școală din Kalamata, în departamentul Messenia.
Epicentrul cutremurului și al replicii a fost localizat în Marea Ionică, la 225 de kilometri sud-vest de Atena. Primul seism a fost resimțit până în capitală, în Creta, precum și în Italia. Grecia este țara europeană cu cea mai puternică activitate seismică, cu jumătate dintre cutremurele înregistrate pe continent.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro